Mai puțini copii născuți anul trecut în Olt, populația județului s-a împuținat cu aproape 3650 persoane

132

Anul 2022 a adus pentru județul Olt o scădere a natalității cu peste zece procente față de anul precedent. O veste bună este scăderea mortalității, a copiilor decedați sub un an, dar și a sporului natural, acesta din urmă menținându-se însă tot negativ. Populația județului s-a împuținat cu aproape 3650 de persoane.

Direcția Regională de Statistică Olt a prezentat datele provizorii pentru județul Olt privind mișcarea populației pe parcursul anului trecut. Suntem din ce în ce mai puțini, sportul natural fiind negativ iar numărul nașterilor în scădere cu 345 de copii față de anul 2021.

,, În anul 2022 evoluţia fenomenelor demografice înregistrate în judeţul Olt s-a caracterizat prin scăderea natalităţii faţă de anul precedent cu 10,8% (doar 2.846 născuţi vii față de 3.191 în anul 2021) şi scăderea mortalităţii generale cu 16% (6.492 decese față de cele 7.732 decese din anul 2021). În urma agregării fenomenelor de natalitate şi mortalitate, în anul 2022 s-a înregistrat un spor natural negativ de 3.646 persoane, în scădere cu 19,7% față de anul precedent. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an înregistrate în anul 2022 a fost de 17, cu 15% mai mic faţă de anul 2021.,, arată datele statistice.

Rezultatele provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 (RPL2021) arată o populație rezidentă a județului Olt de 383.280 persoane. În ultimul deceniu, județul a rămas fără peste 50.000 de persoane, dintre care circa 6800 numai în municipiul Slatina. Detalii:

Oltul s-a împuținat cu peste 50.000 de persoane. Ce populație are fiecare localitate după numărarea de la Recensământ | Realitatea Oltului