Mort de beat și fără permis, un șofer a fugit de oamenii legii la Drăgănești-Olt și a lovit mașina poliției

267

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Drăgănești-Olt, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, au reținut ieri, 5 martie, un bărbat în vârstă de 47 de ani, cercetat într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Acesta a fugit de poliție sâmbătă seara și a lovit mașina oamenilor legii atunci când aceștia încercau să-l imobilizeze. Fuga s-a datorat lipsei permisului de conducere, dar și cantițății mari de alcool pe care acesta o consumase înainte de a se urca la volan.

Sâmbătă seara, 4 martie, în jurul orei 21:45, polițiștii din cadrul Politiei Orașului Drăgănești-Olt au încercat să oprească un autoturism care circula pe strada Nicolae Titulescu. Cum acesta nu a oprit și și-a continuat deplasarea, oamenii legii l-au urmărit, autovehicul fiind oprit în trafic și imobilizat pe strada Livezilor.  Șoferul a încercat să se sustragă, acroșând autospeciala M.A.I. Cu ocazia verificărilor, polițiștii au stabilit și motivul pentru care șoferul a acționat astfel.

,,Cu ocazia verificărilor, s-a constatat faptul că șoferul autoturismului, un bărbat, în vârstă de 47 de ani din localitatea Satu Mare, nu posedă permis de conducere. Întrucât, acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a refuzat transportul la unitatea spitalicească în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice.,, declară Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Bărbatul a fost reținut ieri pentru 24 de ore, iar ulterior, tot ieri, Judecatoria Caracal a admis măsură parchetului și a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.