Până la 20 februarie se va finaliza distribuirea cardurilor de energie

109

Cardurile oferite ca sprijin pentru plata facturilor la energie au ajuns deja la peste un milion de locuințe.

2,8 milioane de puncte de consum, la care locuiesc peste 4 milioane de beneficiari, vor primi ajutoare în două tranșe de 700 lei în sezonul rece, pentru achitarea facturilor la utilități.
,,Până la 20 februarie vom finaliza distribuirea pentru cei care au fost declarați eligibili fără să fie nevoie de clarificări. De la acel moment se pot efectua plăți, prin cele trei metode deja cunoscute: direct la poștaș, la oficiu sau prin intermediul aplicației pentru care zilele acestea se fac ultimele teste.”, declară Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor care au neclarități, Poșta Română a deschis un call center la numărul 031 9966.