Bălșenii care locuiesc în Orașul Vechi au rămas azi fără apă la robinete. Alimentarea la rețeaua publică a fost întreruptă din cauza unei avarii pe strada popa Șapcă.
Compania de Apă Olt -Sediul Secundar Balș intervine, acum, pentru remedierea unei avarii pe rețeaua de alimentare cu apă, de pe strada Popa Șapcă.
,,Serviciul de alimentare cu apă este oprit, în zona Orașul Vechi. Echipa din teren face eforturi pentru ca timpul de intervenție să fie redus și serviciul de alimentare cu apă să poată fi reluat în parametri normali. Având în vedere că este vorba de intervenție de urgență, oprirea furnizării apei nu a putut fi anunțată mai devreme. Vă mulțumim pentru înțelegere!,, a transmis CAO.
Operatorul estimează că problema va fi rezolvată și se va relua furnizarea apei în jurul orei 18.00.