Trei unități de învățământ din județul Olt vor avea avantajul ca, în următorii cinci ani, să poată accesa finanțări europene pentru activități care să includă schimburi de experiență cu alte școli din Europa, perfecționarea cadrelor didactice ori alte proiecte de mobilitate. Rezultatele selecțiilor de acreditare Erasmus+ publicate ieri au adus vestea aprobării pentru o școală gimnazială din Scornicești, un liceu din Corabia și postliceala sanitară de stat din Slatina.
Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale a publicat ieri, 6 februarie, rezultatele selecției Proiecte Acreditate Erasmus+ 2023. Trei unități de învățământ din județul Olt au candidaturi aprobate: pentru Domeniul „Educație școlară”- Școala Gimnazială „Gheorghe Popescu” Mărgineni-Slobozia din Scornicești și Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Corabia, iar pentru Domeniul „Formare profesională” -Școala Postliceală Sanitară Slatina.
,, S-au publicat rezultatele proiectelor depuse pentru Acreditarea Erasmus – AK1, iar Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza Corabia are un proiect câștigător. Timp de 5 ani elevii și cadrele didactice din școala noastră vor avea experiențe de învățare în spațiul educațional european. Prin aceste proiect promovăm excelența și devotamentul față de calitate.,, a transmis vestea Florica Grecu, Ambasador Erasmus.
Acordarea acreditării Erasmus confirmă că solicitantul dispune de proceduri și măsuri adecvate și eficiente pentru a pune în aplicare activități de înaltă calitate ce vizează mobilitatea în scopul învățării. Acreditarea Erasmus se acordă pentru perioada 2021-2027, durata minimă a acreditării fiind de minimum 2 ani și maximum 5 ani.
Organizațiile acreditate au posibilitatea de a solicita finanțare (cerere de grant) pentru activități de mobilitate de manieră simplificată. Cererile se bazează pe planul de Erasmus, detaliat la momentul obținerii acreditării, avantajul fiind că nu sunt necesare o listă detaliată și o descriere a activităților planificate.