Deputaţii şi senatorii s-au reîntors la muncă, după vacanţa de iarnă, noua sesiune parlamentară din 2023 începând cu priorităţi precum pachetul legilor educaţiei, reforma pensiilor şi legea pensiilor speciale precum şi legea salarizării, toate reprezentând jaloane în PNRR. Odată cu începerea primei sesiuni a anului, senatorul de Olt Siminica Mirea le lansează oltenilor invitația de a-i transmite orice situație, problemă, doleanță sau inițiativă.
Unul dintre cei mai implicați parlamentarii de Olt în rezolvarea problemelor întâmpinate de comunitate, senatorul social-democrat Siminica Mirea îi îndeamnă pe olteni să apeleze cu încredere ori de câte ori au o problemă sau o propunere.
,,Începem astăzi o nouă sesiune parlamentară, având la bază un nou plan de acțiune pentru interesele cetățenilor și ale țării.
În ceea ce urmează, obiectivele sunt ambițioase, iar orice demers pentru bunăstarea dumneavoastră va fi, ca până acum, prioritar pentru mine. Motiv pentru care vă lansez invitația și în această sesiune parlamentară de a-mi transmite orice situație, problemă, doleanță sau inițiativă și vă asigur că voi depune toate eforturile pentru soluţionarea acestora.
Rămân aceeași persoană permanent preocupată de problemele românilor şi de identificarea soluţiilor. Știți foarte bine că politica reprezintă o răspundere EXCLUSIV cetăţenească, iar împreună putem construi o comunitate mai bună, unde fiecare să aibă o şansă și o posibilitate de a reuşi în viaţă pentru a-și aduce contribuţia.,, a anunțat senatorul de Olt.