Măsuri suplimentare luate de jandarmi în Olt pentru o minivacanță liniștită

64

Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt a luat măsuri suplimentare pentru asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică pentru minivacanța prilejuită de sărbătorirea a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Minivacanța de Mica Unire, supravegheată zilnic în Olt de circa 250 de polițiști | Realitatea Oltului

Cu forțe sporite vor acționa și jandarmii pe raza județului Olt în zilele următoare. ,,În perioada  21 – 24 ianuarie a.c.,  aproximativ 150 de jandarmi vor fi prezenți zilnic pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, pază și protecție instituțională și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. În ceea ce privește sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române, pe data de 24 ianuarie sunt organizate manifestări publice în municipiile Slatina și Caracal, precum și în alte 14 localități din județul Olt, iar pentru asigurarea unui climat de ordine publică, jandarmii alături de celelalte efective ale Ministerului Afacerilor Interne, sunt angrenați în misiuni specific. Mulțumim pe această cale pentru încrederea acordată și dorim tuturor o minivacanță liniștită!,, declară cpt. Simona Floricel, purtătorul de cuvânt al IJJ Olt.

https://mab.to/t/HzAjKcRTN8i

Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, jandarmii le recomandă cetățenilor să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice natură, să respecte măsurile stabilite prin legislația în vigoare, iar în caz de nevoie să solicite sprijinul efectivelor aflate în dispozitiv sau să apeleze numărul unic de urgență 112.