Având un număr de 570 de angajaţi, Altur Slatina, furnizor important pentru mai multe sectoare industriale, a intrat în insolvență. Vestea vine după ce societatea reulise să înregistreze profit și să crească cifra de afaceri cu 50%.
Consiliul de Administraţie al Altur SA Slatina a aprobat ieri, 3 ianuarie, deschiderea procedurii generale de insolvenţă. Raportul transmis Bursei de Valori Bucureşti arată că a fost depusă și declaraţia privind intenţia de reorganizare a activităţii.
„Consiliul de Administraţie al Altur SA Slatina (…) informează acţionarii şi investitorii că a aprobat deschiderea procedurii generale de insolvenţă conform prevederilor Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă precum şi depunerea la Tribunalul Olt a cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă împreună cu declaraţia privind intenţia de reorganizare a activităţii Altur SA în baza unui Plan de reorganizare, în conformitate cu prevederile Legii 85/2014”, a transmis preşedintele Consiliului de Administraţie, Rizea Gheorghe Niţu, către BVB.
Decizia vine după ce Altur a înregistrat în primele nouă luni din 2022 un profit net de 3,25 milioane lei faţă de pierderi de 3,4 milioane de lei în perioada similară din 2021, conform raportului trimestrial publicat pe BVB. De asemenea, cifra de afaceri a crescut cu peste 50% comparativ cu cea din perioada ianuarie-septembrie 2021, la 103,87 milioane lei.
La 30 septembrie 2022 Altur SA are imprumutata suma de 3.461.007 lei de la actionarul Andrici Adrian. Scopul imprumutului a fost achitarea sumelor restante, reprezentand taxe si impozite datorate statului in scopul anularii penalitatilor de intarziere.
Structura acționariatului la 30 septembrie 2022: Mecanica Rotes- 28,15%, Adrian Andrici- 27,86%, alți acționari persoane juridice- 24,9%, alți acționari persoane fizice- 19,6%.
Altur Slatina a fost înfiinţată în anul 1979, iar în anul 1991 transformată în societate pe acţiuni sub denumirea de ALTUR S.A., având în prezent 570 de angajați. Este un furnizor important pentru mai multe sectoare industriale: industria de autoturisme de oraş şi de teren, industria de tractoare şi maşini agricole, industria de autovehicule pentru transport marfă şi pasageri, industria electrotehnică şi a sistemelor de încălzire cu gaze naturale. Printre clienţii companiei se numără: Automobile Dacia-Renault (pentru piese pentru prim montaj la autoturisme şi piese de schimb), Total Gaz Iaşi (piese turnate sub presiune din aliaje de aluminiu pentru sistemele de distribuţie gaze), Hesper Bucureşti (elemente pentru pompe hidraulice de înalta presiune), Anorom Deva (piese turnate sub presiune şi gravitaţional prelucrate pentru instalaţii de iluminare aeroporturi) etc.
Societatea a început să aibă probleme și să înjumătățească numărul de angajați în perioada în care era controlată de Cătălin Chelu. Deși a fost retehnologizată în 2007, printr-o investiţie de şase milioane de euro după cumpărarea a 56% din acţiuni de către Cătălin Chelu, iar în 2013 avea contracte cu cele mai importante firme din industria auto, precum BMW, Volkswagen, Audi, Renault, Mercedes şi Peugeot, reușind să exporte peste 90% din producţie fără să aibă nici cel mai mic rebut sau returnare de comandă, în 2017 a ajuns să fie disputată în instanță de moștenitorii magnatului decedat la sfârşitul anului 2014 în Iordania, la nici trei luni după ce acesta a fugit din ţară pentru a scăpa de executarea pedepsei de şase ani de închisoare la care fusese condamnat de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul „Mită la MAI”. Chelu realizase o încrengătura financiară, firmele controlate de el direct sau prin interpuși fiind acționare una la alta. Chelu a fost acționar majoritar la Altur Slatina, aceasta având drept acționari principali firmele Mecanica Rotes- 28%, Celule Electrice- 14,8% și Romanian Investment- 13% controlate de Chelu, în timp ce Altur a deținut acțiuni la alte firme din „rețea”: Artexim Mondopal SA ( înfiinţată în 2008 de Chelu și cu punct de lucru deschis, în 2010, chiar în incinta societății slătinene ), Carbochim SA și Argus Cosntanța.