Întârzie distribuirea pensiilor în această lună

124

Anul 2023 începe cu stângul pentru pensionari, la care poștașii vor ajunge mai târziu decât datele obișnuite. În această lună, românii nu vor primi pensiile la timp, întârzierea fiind cauzată de programul se Sărbători al Poștei Române și Casei de Pensii.

Reprezentații Companiei Naționale Poșta Română au anunțat că pensiile vor întârzia în luna ianuarie câteva zile, deoarece salariații de la poștă, dar și cei de la Casa Națională de Pensii Publice, au avut parte de zile libere de sărbători, potrivit Codului Muncii de la noi din țară.

„Ca și anul trecut, salariații Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a finaliza distribuirea pensiilor într-un interval comasat de doar opt zile lucrătoare, față de intervalul obișnuit de distribuire a pensiilor, conform contractului, 1 – 15 ale fiecărei luni. Este o situație specială pe care o întâmpinăm la fiecare început de an, având în vedere această perioadă în care angajații din toate domeniile de activitate au dreptul la zile libere pentru a le petrece alături de familie”, a anunțat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române

Lunile viitoare, distribuirea banilor de va face în mod normal.