Târgul de Crăciun al Slatinei, deschis pe 1 Decembrie, își așteaptă în continuare vizitatorii. Pe lângă atmosfera de basm din Parcul Tineretului data de iluminatul festiv, căsuțele cu bunătăți de pe Aleea Tineretului și din interiorul zonei de agrement, caruselul, trenulețul, patinoarul artificial și bineînțeles căsuța lui Moș Crăciun, pe scena amenajată în apropierea parcului vor urca seară de seară artiști locali talentați, iar pe 23 și 27 decembrie vor susține recitaluri artiști îndrăgiți cu precădere de generația tânără.
Până pe 15 ianuarie 2023, circulația rutieră este oprită pe Aleea Eroilor din municipiul Slatina, aflată lângă Parcul Tineretului și ocupată în prezent cu căsuțele din Târgul de Crăciun. Atmosfera de sărbătoare va continua în această perioadă în capitala Oltului și va culmina cu Revelionul ân aer liber organizat în aceeași locație.
Zilnic, în Târgul de Crăciun al Slatinei 30 de căsuțe unde sunt fi comercializate tradiționalele produse de sărbători își așteaptă vizitatorii. La fel și Căsuța lui Moș Crăciun, unde cei mici pot vorbi cu moșul și îi pot spune ce își doresc să primească.
Colinde, dar și melodii vesele cântate de artiști pe scena de lângă târg întrețin atmosfera de poveste. Programul artistic continuă azi, pe 20, 21, 22, 24 și 25 decembrie cu spectacole susținute de trupe locale, ansambluri, coruri în intervalul orar 18.00-19.00.
Vineri, 23 decembrie, între orele 18.30-19.15, va susține un recital artista Bibi, iar marți, 27 decembrie, în același interval orar va cânta Speak.