Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosare aprobate în cadrul Programelor Rabla pentru electrocasnice, Rabla Plus și Sprijinirea conectării populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente (PNRR) în urma ședinței Comitetului de Avizare din 13 decembrie 2022.
În cadrul Programului Rabla pentru electrocasnice au fost publicate listele care conțin 52.671 cereri de vouchere din prima etapă și 24.004 cereri de vouchere din a doua etapă. Voucherele activate astăzi sunt valabile 7 zile, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat.
Pentru Programul Rabla Plus au fost aprobate 177 dosare de acceptare pentru 277 ecotichete pentru 216 autovehicule pur electrice și 61 electrice hibride .
De asemenea, în cadrul Programului ”Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare” finanțat din PNRR a fost aprobat 1 dosar în valoare de 5.165.480 lei depus de Consiliul Local Dragomirești-Județul Maramureș.
Listele dosarelor acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secțiunile aferente Programelor Rabla pentru electrocasnice, Rabla Plus și ”Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare” (PNRR).