‘Nu pot înţelege poziţia Austriei în această privinţă’, a declarat ministrul de interne german Nancy Faeser, arătând că Germania susţine aderarea Bulgariei, a Croaţiei şi a României la spaţiul Schengen. Și ministrul de interne francez Gerald Darmanin s-a pronunţat favorabil.
Azi, la Bruxelles, ministrul de interne german Nancy Faeser, la sosirea la reuniunea Consiliului Justiţiei şi Afaceri Interne al UE, care se va pronunţa asupra extinderii spaţiului european de liberă circulaţie, s-a pronunțat favorabil pentru aderarea României la spațiul Schengen. ”Nu pot înţelege poziţia Austriei în această privinţă. Ştiu că Austria are mari dezbateri interne pe această chestiune. Noi vom sprijini Croaţia, România şi Bulgaria, pe toate trei”’, a declarat Faeser.
La rândul său, ministrul de interne francez Gerald Darmanin s-a pronunţat în favoarea intrării în Schengen a Croaţiei, României şi Bulgariei.