Polițiști prinși băuți: șeful Secției Brâncoveni în sediul poliției, alt coleg la Strejești, la volanul mașinii de poliție

2918

Aburiți de alcool la locul de muncă, așa au fost depistați ieri doi polițiști olteni, pe care cetățenii se bizuie să-i apere la nevoie. Conducerea IPJ Olt a declanșat cercetări disciplinare, unul dintre oamenii legii fiind și cercetat penal.

Șeful Postului de Poliție Brâncoveni s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice, în sediul postului de poliție. Este sesizarea care a ajuns ieri după-amiază la Inspectoratul de Poliție Județean Olt. Din păcate, aceasta nu s-a dovedit neîntemeiată, echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Slatina constatând că omul legii era tulburat de aburii bahici și, chiar dacă se afla în afara orelor de program, acesta va trebui să dea socoteală pentru comportamentul său.
,,Din primele verificări s-a constatat faptul că polițistul se afla în postul de poliție, sub influența băuturilor alcoolice, însă, conform graficului, acesta se afla în afara orelor de program. În contextul în care instituția nu tolerează astfel de fapte, care contravin eticii și valorilor morale ale profesiei, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt a dispus declanșarea cercetării disciplinare față de polițist, prin Biroul Control Intern, urmând ca, la finalizarea verificărilor, să fie dispuse măsurile legale în consecință.,, declară Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Acesta nu a fost însă singurul caz, un alt polițist fiind depistat în stare de beție, chiar la volanul mașinii de poliție.
,,Ulterior, echipa operativă a efectuat un control inopinat al dispozitivului Secției nr. 6 Poliție Rurală Găneasa, ocazie cu care, pe Drumul Comunal 20, în comuna Strejești, a fost identificată o autospecială de poliție. Conducătorului autospecialei i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat atât testarea, cât și prelevarea de mostre biologice de sânge la o unitate spitalicească. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge, fiind continuate cercetările de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș.,, mai spune purtătorul de cuvânt al poliției oltene.
IPJ Olt a transmis cetățenilor că se disociază de astfel de comportamente care contravin eticii și valorilor morale ale profesiei.