Rabla pentru Electrocasnice: 36.000 de vouchere emise în 2 ore, adică 60% din buget

92

În primele două ore ale programului Rabla pentru Electrocasnice au fost emise 36.000 de vouchere, adică 60% din buget.

Azi a început prima etapă a programului Rabla pentru Electrocasnice, de selectare a tichetelor pentru frigidere, congelatoare, maşini de spălat rufe şi maşini de spălat vase:

– 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, având cel puțin noua clasă energetică C;
– 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasă energetică D;
– 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E.

Selecţia voucherelor se face până la data de 09.12.2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului de 25 milioane lei. În primele două ore au fost emise 36.000 de vouchere, ceea ce înseamnă că în momentul de față a mai a rămas 40% din buget. Valabilitatea voucherului este de 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat.

Cei care au aplicat în sesiunea trecută pentru un voucher, dar nu l-au folosit, nu vor mai putea aplica în această sesiune pentru aceeași categorie, însă se pot înscrie în etapele următoare.

A doua etapă începe pe 12 decembrie și are un buget de 10 milioane de lei, destinată celor care vor să-și cumpere tablete și laptopuri, iar valoarea tichetelor este de 500 de lei pentru laptopuri și 300 de lei pentru tablete. A treia și ultima etapă începe pe 19 decembrie și este destinată altor produse cum ar fi aspiratoarele sau aparatele de aer condiționat. Tichetele pentru acea etapă valorează între 200 – 400 de lei.