Pensiile ajung mai devreme luna aceasta la beneficiari. Din ianuarie, se majorează

836

Pentru ca pensionarii să aibă timp să-şi facă pregătirile pentru masa de Crăciun şi să nu se înghesuie la cumpărături chiar înainte de Ajun, guvernanții au decis ca veniturile să le fie virate mai devreme. De luna viitoare, pensiile vor fi majorate.

 

Pensionarii au început să îşi primească pensiile aferente lunii decembrie încă de vineri, 2 decembrie, guvernanții dorind astfel ca, în parteneriat cu Poșta Română, să finalizeze distribuirea acestora până pe 15 decembrie.

 

 

Tot Marius Budăi a anunţat că analizează propunerea ca pensiile românilor să fie plătite în intervalul 1 – 15 ale lunii în viitor.

De la 1 ianuarie 2023, valoarea punctului de pensie se majorează la 1.785 lei, de la 1.586 lei. Cei care au pensii mai mici de 2.000 lei vor înregistra o creștere cu procente cuprinse între 22% şi 45%.