Aproape 42.000 de tichete de vaccinare anticovid recuperate de DSP Olt din alte județe

175

Persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19 cu schemă completă au avut dreptul să beneficieze de o alocaţie de hrană, în valoare totală de 100 lei. Toamna aceasta, 32.947 de olteni au primit tichetele restante. Multe vouchere însă nu au ajuns la beneficiari, cu precădere în cazurile în care persoanele respective s-au imunizat la centre din alte județe. Campania de distribuire s-a încheiat, iar cei care nu le-au ridicat nu o mai pot face.

Începând cu data de 31 august 2021, persoanele vaccinate anti- Covid 19 cu schema completă până în data de 11 aprilie 2022 (respectiv o doză de vaccin Johnson & Johnson), beneficiază de tichete de masă. DSP Olt a avut sarcina de a le recupera pe cele care nu au ajuns în posesia beneficiarilor, după închiderea centrelor de vaccinare. Din alte județe au fost recuperate câteva zeci de mii de tichete.

,,În cursul lunilor mai- iunie-iulie- august 2022, Direcția de Sănătate Publică Olt a ridicat de la alte DSP -uri din țară un număr de  peste 41.901 carnete de vaccinare, care au fost repartizate  către U.A.T.- uri și Cabinetele Medicilor de Familie, pentru distribuirea retroactivă  către  persoanele vaccinate anti- Covid 19 cu schema completă ,, transmite DSP Olt.

Cum  aceste bonuri expiră după 6 luni, în urma Ordinului de Ministru al Sănătății  emis în luna octombrie  2022, DSP Olt a efectuat  demersuri în vederea returnării carnetelor  achiziționate si nedistribuite beneficiarilor, în vederea recuperării fondurilor. Pe stocurile primăriilor din Olt au rămas 8.954 de tichete, ce au fost returnate pe 25 noiembrie. În total, 32.947 de tichete au fost distribuite oltenilor.