În această minivacanță, și furnizorii au program special, unii având închis pe toată perioada, alții doar în cele două zile de sărbători legale. Din ultima categorie face parte Enel, compania anunțând clienții că magazinele din Slatina, Alexandria, Craiova, Pitești şi Mioveni vor fi închise miercuri, 30 noiembrie, și joi, 1 decembrie.
Minivacanța de Ziua Națională cuprinde ziua de Sf Andrei- 30 noiembrie, 1 Decembrie, 2 decembrie pentru a face punte cu week-endul și zilele de sfârșit de săptămână, sectorul public având astfel liber până luni, 5 decembrie. Furnizorii și operatorii de utilități au decis, în mare parte, să respecte doar cele două zile de sărbători legale. Printre cei care au anunțat că vor avea închise serviciile de relații directe cu publicul doar pe 30 noiembrie și 1 Decembrie se numără și Enel.
,,Serviciul de call center va fi disponibil în intervalul 30 noiembrie – 1 decembrie numai pentru informații în sistem automat precum transmiterea indexului, detalii despre factură și sold. În celelalte zile, acestea vor funcţiona după programul obişnuit. Cea mai mare parte a operațiunilor pot fi realizate prin canale digitale și nu necesită deplasarea în magazinele Enel. De aceea, recomandăm clienților să folosească în continuare opțiunile digitale de comunicare, de primire și de plată a facturii, precum și contractarea online. Pentru a intra în contact cu un consultant Enel, clienții pot utiliza următoarele numere de telefon: 021.9977 (cu tarif normal, apelabil din România) sau 0040.372.436.436 (număr apelabil din străinătate), în timpul programului, respectiv L-V: 8:00 – 20:00; Sâmbătă: 8:00 – 13:00. La aceste numere pot fi aflate informații despre facturi și sold, despre contract, pot fi activate servicii precum factura electronică și altele. ,, a transmis compania.