Ambulanțierii ies mâine în stradă. Ei vor picheta Ministerul Afacerilor Interne / sediul Departamentului pentru Situații de Urgență, după care se vor porni în marș spre Piața Victoriei, urmând ca de la ora 12,30 – 14,00 să fie pichetat Guvernul.
De marți, de la ora 10.00, pe termen nelimitat toate ambulanțele operative din Serviciile Publice de Ambulanță vor afișa vizibil mesajul ”PROTEST NAȚIONAL”.
Sindicaliștii au acuzat sabotarea serviciilor publice de ambulanţă de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin neimplicare în cursul anului privind încheierea contractului subsecvent pe anul 2022 din Acordul-cadru pe anii 2018-2022. Acest fapt a dus la pierderea a unui număr de aproximativ 400 de ambulanţe Tip B 4X4 şi 4X2 pentru echipaj medical de urgenţă şi a celor aproximativ 100 de ambulanţe Tip C pentru echipaj medical de urgenţă cu medic, în condiţiile în care serviciile publice de ambulanţă se confruntă cu o mare lipsă de autosanitare, iar din numărul de autosanitare din „dotarea” serviciilor publice de ambulanţă, doar 25% îndeplinesc condiţiile tehnice legale.
FNSAR solicită, totodată, corectarea salarizării personalului din serviciile de ambulanţă, cu prioritate a salariului de bază al asistentului medical din aceste servicii şi nu numai, cât şi crearea unui punct distinct al salarizării pentru întregul personal din Serviciile Publice de Ambulanţă în Anexa II din viitoarea Lege a salarizării.