Azi a fost rândul bicicliștilor să fie ținta polițiștilor olteni, oamenii legii derulând o acțiune specifică pe drumurile județului pentru a preveni accidentele de circulație în care este implicată această categorie de participanți la trafic. Dacă cei deplistați în neregulă au primit doar sfaturi de data aceasta, cei aflați sub influența alcololului nu au fost iertați.
Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfăşurat azi pe drumurile publice din județul Olt acţiuni pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor de circulație în care sunt implicați bicicliști.
,,La nivelul județului Olt, una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere este abaterea săvârșită de către bicicliști. În acest context, acţiunea s-a desfăşurat, cu preponderență, în mediul rural şi a avut în atenție testarea cu aparatul etilotest a bicicliștilor, în vederea identificării situațiilor în care aceștia se deplasează pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, polițiștii le-au explicat bicicliștilor principalele cauze generatoare de accidente rutiere și le-au expus acestora consecințele negative ale nerespectării regulilor de circulație, în vederea conștientizării riscurilor la care se expun atunci când se deplasează pe drumurile publice și nu le respectă.,, explică purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban.
Doi dintre bicicliștii opriți de oamenii legii s-au dovedit a fi băuți, ambii din Gostavățu. Un bărbat de 64 de ani a fost depistat pe Drumul Județean 642, în localitate, în timp ce se deplasa pe bicicletă având o concentrație alcoolică de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar celălalt, de 63 de ani, având o concentrație alcoolică de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambii au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 580 de lei.