Postul Crăciunului începe pe data de 15 noiembrie. Acesta este cel mai lung pe care credincioșii trebuie să-l respecte pentru că durează 40 de zile. În acest timp desigur că există și câteva zile de dezlegare în care aceștia au voie să mănânce de ‘dulce’, așa cum se numește în popor, adică și alimente de origine animală.
Azi este ultima zi în care se mai poate mânca de dulce înaintea începerii unuia dintre cele mai importante posturi rânduite de Biserica Ortodoxă: Postul Crăciunului. Postul Crăciunului începe pe data de 15 noiembrie. Acesta este cel mai lung pe care credincioșii trebuie să-l respecte pentru că durează 40 de zile. În acest timp desigur că există și câteva zile de dezlegare în care aceștia au voie să mănânce de ‘dulce’, așa cum se numește în popor, adică și alimente de origine animală.
În Postul Crăciunului se obişnuieşte că toţi credincioşii să postească de carne, brânză şi ouă, în timp ce lunea, miercurea şi vinerea se consumă mâncare fără ulei şi fără vin. În zilele de marţi şi joi se face dezlegare la untdelemn şi vin.
Din punct de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este mai uşor decât Postul Paștelui, Biserica a rânduit ca în fiecare sâmbătă si duminică, cuprinse între 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică) şi 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul) să fie dezlegare la peşte.
Postul Crăciunului durează şase săptămâni şi îi pregăteşte pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Iisus Hristos. Semnificaţia postului are rădăcini în Vechiul Testament.
În timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează luni, miercuri şi vineri, până în ceasul al IX-lea, când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marţi şi joi se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, şi se bea vin, iar sâmbătă şi duminică se îngăduie şi peşte (cu excepţia perioadei dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru).
Dacă luni, marţi sau joi cade prăznuirea unui sfânt important, se dă dezlegare la peşte, iar miercuri şi vineri, la vin şi untdelemn, dar acestea se consumă numai o dată pe zi. Tot aşa, dacă miercuri sau vineri se întâmplă să cadă sărbătorirea unui sfânt cu priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin.
În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii îl aşteaptă pe preot ca să le aducă vestea Naşterii Mântuitorului, cinstind astfel marea sărbătoare care are să vină.