Accident la Curtișoara între un autoturism și un camion. Șoferița și doi copii au ajuns la spital, unul în stare gravă

364

În această după-amiază, pe Drumul Județean 546, în comuna Curtișoara, a avut loc un accident rutier soldat cu trei victime. Primele date dau ca vinovată șoferița, care nu s-a asigurat la efectuarea manevrei la stânga. Aceasta avea în mașină doi copii, ambii ajungând la spital.

,,Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autovehicule, respectiv, un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din municipiul Slatina și un autoturism, condus de o femeie, din comuna Curtișoara.  În urma evenimentului rutier, femeia și doi minori, pasageri in autoturismul condus de aceasta, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar femeii îi vor fi recoltate mostre biologice de sânge la unitatea spitalicească.,, declară Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.