Senatorul Voiculescu: Românii pot primi vouchere pentru înlocuirea becurile vechi din casă cu unele eficiente din punct de vedere energetic

112

Prin programul „Rabla pentru becuri”, românii ar putea primi vouchere în cuantum de 200 lei pentru achiziţionarea becurilor cu led de maximum 15 W, în schimbul predării unui număr echivalent de becuri convenţionale. Măsura a fost adusă și la cunoștința oltenilor de către senatorul de Olt Liviu Voiculescu, președinte al organizației liberale județene.

,,Ținând cont de contextul crizei energetice actual, autoritățile din România sunt preocupate pentru creșterea gradului de conștientizare în rândul populației privind necesitatea implementării unor măsuri care să conducă la o economie în ceea ce privește consumul energetic. Iar una dintre soluțiile propuse este înlocuirea becurilor clasice cu cele economice. În acest sens, Guvernul României intenționează pentru această toamnă introducerea programului “Rabla pentru becuri”. Prin acest program, românii pot primi vouchere în valoare de 200 lei pentru înlocuirea becurile vechi din casă cu unele eficiente din punct de vedere energetic.
Pentru acest program, preconizat a demara spre sfârșitul lunii octombrie, statul român va aloca 400 milioane de lei.,, a anunțat senatorul oltean.

Prin acest program vor putea fi înlocuite toate tipurile de becuri convenţionale, de la cele cu incandescenţă, până la becurile cu halogen şi cele fluorescente. Înscrierea se va face, ca şi în cazul programului Rabla pentru electrocasnice, într-o aplicaţie electronică gestionată de Administraţia Fondului pentru Mediu şi care va fi funcţională în următoarele două săptămâni. Noile becuri vor putea fi achiziţionate doar de la magazinele ce se vor înscrie în program.