Circulăm pe DEx12 Balș-Slatina (40 km), însă nu avem șanse să circulăm nici la anul pe primul tronson- Balș- Craiova. Lucrările sunt blocate, utilajele constructorului italian nu se văd pe nicăieri, șantierul fiind năpădit de buruieni. Autoritățile anunță că vor emite o nouă serie de Certificate Intermediare Constatatoare.
Cei 17,7 kilometri ai Tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești ar fi trebuit să fie inaugurați la finele acestui an, dar în ritmul actual nu vor fi gata nici la anul, stadiul lucrărilor fiind abia, potrivit DRDP Craiova, la 51,06%. Tronsonul Craiova – Robănești (Centura nord Craiova – intrare în Balș), construit de Tirrena Scavi S.P.A. (Italia), are o valoare de 358,18 milioane lei fără TVA, dată semnării contractului fiind 10 decembrie 2018. La aproape 4 ani, șantierul arată dezolant, lucrările fiind blocate, în ciuda numeroaselor atenționări ale autorităților.
,,Șantierul arată dezolant, cu structuri părăsite și terasamente năpădite de buruieni, antreprenorul lucrând anemic în doar câteva puncte, în plin sezon de construcții. O „mobilizare” la limita rezilierii, italienii neputând să depășească problemele financiare grave prin care trec de vreo 3 ani.
Conform informațiilor noastre, constructorul ar fi reușit de curând să-și asigure un credit bancar care să îi permită să se târască mai departe pe DEx12 Craiova-Balș. Însă celelalte două proiecte majore pe care le are, lărgirea DNCB între DN2 și A2 și Centura Timișoara, probabil vor fi lăsate în continuare de izbeliște.
În ultimii ani au fost mai multe promisiuni că situația-limită a Tirrena Scavi va fi rezolvată, ba prin cumpărarea companiei, ba prin obținerea finanțării de la bănci, dar din păcate nu s-au concretizat. Iar răbdarea și îngăduința s-au cam terminat.
Dacă antreprenorul nu va reuși să învie miraculos, în câteva luni vom cere oficialilor CNAIR rezilierea celor trei contracte. Soluție dureroasă, dar singura disponibilă în astfel de cazuri.,, notează Asociația Pro Infrastructură, postând pe pagina de socializare și imagini video:
https://youtu.be/oVRULDAeNrk. Hartă interactivă: .
Nemulțumiți, drumarii anunță noi demersuri.
,,Constructorul nu este mobilizat în santier! Obligațiile financiare ale CNAIR, către Antreprenor au fost îndeplinite în termen pe tot parcursul contractului. În zilele următoare CNAIR va emite o nouă serie de Certificate Intermediare Constatatoare.
Reamintim că Antreprenorul Tronsonului 1 al DEx 12 a primit deja (în urmă cu 3 luni) un Certificat cu concluzii negative din cauza mobilizării slabe și a evoluției foarte lente a lucrărilor. Imagini din șantier: https://fb.watch/fWeYPuOYcN/,, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova.