Schimbare la RCA: Noi formule de calcul pentru prețuri

125

Regulile RCA s-au schimbat pentru prima dată  substanțial, de la apariția primei legi din domeniu, în 2017. Firmele de asigurări sunt libere să își stabilească cum vor prețurile, în funcție de propriile criterii.

Legislația secundară privind RCA a fost modificată substanțial, începând cu săptămâna trecută, iar cea mai importantă dintre schimbări vizează eliminarea oricăror bariere din calea stabilirii prețurilor doar în mod liber, de către firmele de asigurare.

Aceasta înseamnă că vârsta șoferului și capacitatea cilndrică a motorului nu vor mai fi singurele criterii ce trebuie luate în calcul la stabilirea tarifelor pentru persoanele fizice care conduc autoturisme, una dintre criterii fiind și zona unde este înmatriculat autovehiculul.

În cazul criteriului vârstă, este deja cunoscut că prețul este cu atât mai mare cu cât vârsta șoferului este mai mică, motivat de faptul că tinerii, mai ales cei sub 30 de ani, fac accidente mai frecvent. În cazul criteriului care vizează capacitatea motorului, cu cât motorul este mai mare, cu atât și prețul RCA va fi mai mare, având în vedere că șoferii care conduc mașini mai puternice, mai ales peste 2.000 de cmc, provoacă accidente mai severe. În funcție de zonă, șoferii cu mașini înmatriculate în județe cu daunalitate ridicată vor plăti mai mult decât cei din județe cu daunalitate redusă.