Meteorologii anunță ploi și vijelii tot weekendul. Județul Olt, sub TREI coduri GALBENE

394

Vremea schimbă foaia și în sudul țării, de azi și până duminică fiind anunțate de către meteorologi ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii.

Administrația Națională de Meteorologie a plasat pentru acest sfârșit de săptămână județul Olt sub trei coduri de vreme rea, toate galbene. Prima atenționare intră în vigoare azi la ora prânzului și este de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru perioada
16 septembrie, ora 12:00 – 17 septembrie, ora 12:00.

,,În intervalul menționat, în Banat, Oltenia, local în Crișana, Transilvania, Muntenia, în sudul și centrul Moldovei, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.,, anunță meteorologii, care notează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în regiunile sud-estice.

Instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități de apă însemnate sunt anunțate și pentru intervalul 17 septembrie, ora 12:00 – 18 septembrie, ora 20:00.

,,În intervalul menționat, în vestul, nordul și centrul țării, temporar va ploua, iar în regiunile sudice și sud-estice vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…60 l/mp. Pe parcursul zilei de duminică aria ploilor se va restrânge spre regiunile nordice și centrale., anunță ANM.

Duminică vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece în vest, nord și centru. În zona montană înaltă trecător se vor semnala precipitații mixte.

Toată țara va fi sub Cod Galben de  intensificări ale vântului în intervalul 18 septembrie, ora 02:00 – 18 septembrie, ora 20:00.

,,Începând cu a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică vântul se va intensifica treptat în toate regiunile. În sudul, sud-estul, centrul, nord-estul teritoriului și la munte vor fi viteze în general de 55…75 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 80…100 km/h.,, mai atenționează meteorologii.