FOTO/ Rotea a reînființat la Balș Clubul Pensionarilor

319

Seniorii Balșului au din nou un loc al lor în care să se întâlnească pentru a socializa, a petrece timpul liber împreună și a depăna amintiri. Primarul Cătălin Rotea a reînființat Clubul Pensionarilor.

Pentru bălșenii ajunși la vârsta a treia, posibilitatea de a avea un loc special în care să se întâlnească a devenit certitudine odată cu deschiderea Clubului Pensionarilor de către administrația urbană. Primarul Cătălin Rotea a participat la inaugurarea spațiului în care de acum înainte sunt așteptați toți seniorii orașului.
,,Clubul Pensionarilor și-a deschis porțile pentru seniorii orașului nostru. Ne-am dorit ca oamenii care au construit Balșul de-a lungul timpului, să aibă un loc al lor de relaxare și socializare, într-un mediu plăcut, alături de prieteni. Așadar, dragi seniori, vă așteptăm la Clubul situat pe strada N. Bălcescu, in spatele CEC Bank , în fiecare zi, de la 9:00-16:00. Programul poate fi prelungit, în funcție de solicitările dumneavoastră.,, a anunțat edilul Rotea.
În orașul Balș a mai funcționat cu mulți ani în urmă, pentru puțin timp, un club destinat seniorilor, reamenajarea unui loc special destinat celor mai vârstnici locuitori fiind o promisiune, iată îndeplinită, în semn de respect și aleasă prețuire, a actualului prim-gospodar.