VIDEO- FOTO/ Accident la Valea Mare. O femeie a ajuns la spital

61

ACCIDENT RUTIER PE DRUMUL NAȚIONAL 65 – EUROPEAN 574, ÎN COMUNA VALEA MARE produs astăzi, 31 august a.c., în jurul orei 20:30.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate patru autoturisme, respectiv un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 43 de ani, din județul Mehedinți, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din județul Olt, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din județul Olt și un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din județul Bacău.

În urma evenimentului, o femeie, pasageră în autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 30 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Cei patru conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.