Seceta a adus disperare printre fermieri. Își duc animalele la abator pentru a-și salva fermele

56

Seceta și temperaturile extreme de ridicate au distrus în mare parte culturile de prășitoare și au pârjolit izlazurile spre disperarea crescătorilor de animale.  Aceștia sunt nevoiți să cumpere la prețuri duble furajele necesare pentru hrana lor, la fel ca pe timpul iernii. Pentru că nu-și mai pot permite să-și țină toate animalele din cauza costurilor tot mai mari, crescătorii au început să vând o parte dintre ele către abatoare.

Izlazurile din Olt au fost, în mare parte, pârjolite de secetă și caniculă spre disperarea crescătorilor de animale din județ. Aceștia sunt nevoiți să cumpere, la prețuri duble, hrană ca în timpul iernii. Pentru că nu mai fac față costurile unii dintre ei aleg să-și vândă parte dintre animale către abatoare. Este și cazul lui Traian Gârtan din Slătioara care a vândut 5 din cele 25 de vaci deținute.

Numărul crescătorilor de animale care caută cu disperare soluții pentru a-și putea hrăni animalele este din ce în ce mai mare. Valorificarea unora dintre ele la abator pentru a le putea hrăni pe celelalte  nu este o soluție mulțumitoare pentru că prețul pe un kilogram de carne este mai mic decât anul trecut, iar cel al furajelor s-a dublat.

Situația crescătorilor de animale este disperată indiferent de localitate. La Valea Mare, văcarii fac eforturi pentru a le găsi un petec de pășune verde, dar fără succes. Pentru a nu muri de foame le suplimentează hrana cu tărâțe.

Crescătorii de animale din Olt, în special cei de bovine, ovine și caprine, speră ca Ministerul Agriculturii să-și îndrepte atenția și spre ei și să subvenționeze o parte din costurile cu hrana. În caz contrar efectivele se vor reduce simțitor, fiind nevoiți să valorifice o parte dintre efectivele deținute.