Dosar penal în cazul accidentului de muncă de la TMK. Acuzația: ucidere din culpă

731

Inspectoratul Județean de Poliție Olt a transmis că a fost întocmit dosar penal în cazul accidentului de muncă de la TMK Artrom în urma căruia un angajat a murit. Se fac cercetări pentru ucidere din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin apel SNUAU 112, în această după-amiază, cu privire la faptul că, la o societate comercială, cu specific producție țevi metalice, din municipiul Slatina, a avut loc un accident de muncă.

La faţa locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului de Investigatii Criminale Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din municipiul Slatina, angajat al unei societăți comerciale cu specific producție țevi metalice, în timp ce se afla la podul de alimentare al mașinii de retezat, ar fi fost lovit de o țeavă, iar ulterior ar fi fost prins între două țevi.

La fața locului s-au deplasat un echipaj al ambulanței și un echipaj smurd, care au efectuat manevrele de resuscitare, fiind constatat decesul.

Trupul bărbatului a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.