Punct fix de recenzare și la sediul Primăriei Slatina

330

Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din România (CCRPL2021) a stabilit înfiinţarea unor puncte fixe de efectuare a recenzării venind astfel în sprijinul recenzorilor pentru finalizarea procesului. Un astfel de punct fix s-a deschis începând de azi și în municipiul Slatina.

Autoritățile au decis înfiinţarea unor puncte fixe de efectuare a recenzării până  17 iulie cu scopul de a mări ritmul de recenzare din etapa interviurilor faţă în faţă, acestea urmând să  desfăşoare activitate în paralel cu recenzarea pe teren. Pentru a se reuși recenzarea tuturor localnicilor și locuințelor, și Primăria municipiului Slatina a decis să deschidă un astfel de punct.
În acest mod, se vor putea recenza și persoanele care, în perioada scursă între momentul de referință al recensământului (1 decembrie 2021) și prezent, s-au mutat, respectiv și-au schimbat localitatea de reședință obișnuită.