Furtuna a afectat și Plaja Olt. Obiectivul este închis azi, în prima parte a zilei

118

Furtuna de aseară a răvășit și Plaja Olt, administratorul obiectivului de agrement anunțând că acesta va fi închis azi, în prima parte a zilei, pentru curățenie.

Iubitorii de soare, plajă și bălăceală din zona Slatina sunt anunțați că azi Plaja Olt este închisă. ,,Ca urmare a furtunii violente din seara de 3.07.2022, pentru înlăturarea pagubelor produse și remedierea acestora, precum și pentru a face curățenie, obiectivul Plaja Olt va fi închis azi, 4.07.2022, până la ora 13.00,, anunță CSM Slatina.

Startul sezonului estival a fost dat la Slatina pe 10 iunie, la Plaja Olt din cadrul Clubului Nautic și de Agrement de pe malul Oltului.  Programul de funcționare este în intervalul orar 9.30- 20.00, de luni până duminică. Tariful pentru adulţi este de 20 lei/zi, pentru copiii mai mici de 14 ani, cu însoţitor, de 10 lei. Închirierea unui sezlong cu umbrelă costă 10 lei.

Slatina se poate mândri cu o plajă de invidiat, unde slătinenii şi nu numai pot căpăta bronzul dorit aproape de casă, pe malul Oltului, zona de plajă fiind completată cu o ofertă atractivă a Clubului nautic: ambarcațiuni de agrement, hidrobiciclete, fotbal, mini golf, teren de tenis, sală de fitness, tir cu arcul, centru spa, sală de masaj, zonă de saună.

Clubul Nautic Slatina fost realizat de la zero cu fonduri europene, proiectul având o valoare totală de 36,2 milioane lei, din care finanțare nerambursabilă 9,38 milioane lei. Suprafața amenajată este de 6,96 ha.