Bugetul Rabla pentru Electrocasnice, epuizat în doar jumătate de oră

33

În doar o jumătate de oră de la lansare s-a epuizat azi bugetul alocat etapei a doua a programului Rabla pentru Electrocasnice, destinată achiziționării de laptopuri/ calculatoare.

Bugetul de 10 milioane de lei alocat celei de-a doua etape a Programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat. Solicitanții persoane fizice au generat 24.014 de vouchere, astfel: 13.978 vouchere pentru laptopuri; 10.036 vouchere pentru tablete.
Voucherele generate în această etapă vor fi aprobate în ședința Comitetului de Avizare de marți, 05 iulie 2022 și publicate pe site-ul www.afm.ro. Ulterior, solicitanții se vor putea prezenta la unul dintre comercianții validați, de unde vor achiziționa echipamentul dorit.