Sfârșit de sesiune parlamentară. Deputatul Barbu: Ne-am îndeplinit toate obiectivele

71

Sesiunea parlamentară a luat sfârșit. Ultima ședință a Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, al cărei președinte este deputatul de Olt Florin Barbu, a tras linie asupra activității concluzionând că toate obiectivele au fost îndeplinite.

Parlamentul a încheiat ieri sesiunea ordinară, penultima din această legislatură, iar de azi Senatul şi Camera Deputaţilor au intrat în sesiune extraordinară până pe 15 iulie. Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaților a încheiat sesiunea cu succes și trasând deja planul pentru proiectele din toamnă. Președintele Florin Barbu, deputat de Olt, a ținut să le mulțumească tuturor colegilor pentru implicare.
,,Sfârșit de sesiune parlamentară, începutul unor noi proiecte! Ieri, a fost ultima ședință a Comisiei pentru Agricultură pe care am condus-o, în această sesiune parlamentară.
Împreună, dragi colegi, ne-am îndeplinit toate obiectivele, am dezbătut și avizat proiecte legislative importante pentru agricultura și și am deschis ușile pentru fermieri, pe care i-am adus la masa discuțiilor și le-am ascultat opiniile.
Vă mulțumesc tuturor pentru implicare, mulțumesc reprezentanților mass-media care ne-au promovat și monitorizat activitatea, fermierilor și procesatorilor care ne-au fost parteneri în toate aceste luni.
Ne revedem în toamnă, pregătiți pentru noi provocări!,, este mesajul transmis de deputatul Barbu.