FOTO/ Sute de bicicliști, căruțași și pietoni, în vizorul polițiștilor olteni. A curs cu amenzi

401

Ieri, 28 iunie 2022, poliţiştii Serviciului Rutier și ai structurilor rutiere, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au acționat pe drumurile publice din județul Olt, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și depistarea bicicliștilor, pietonilor și căruțașilor care încalcă normele privind circulația pe drumurile publice. Nu puțini au fost cei care au fost depistați în neregulă.

Aproximativ 400 de persoane au fost legitimate de către polițiștii olteni ieri, în calitate de bicicliști, pietoni, căruțași și conducători auto.
,,Pentru abaterile constatate la regimul circulației pe drumurile publice, polițiștii au aplicat 167 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 50.000 de lei, dintre care 84 aplicate bicicliștilor, 9 pietonilor și 2 căruțașilor. De asemenea, în cadrul activității au fost aplicate și 72 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto,  fiind reținute 16 permise de conducere, ca măsură complementară a abaterilor săvârșite. Totodată, persoanele verificate au fost informate cu privire la necesitatea respectării normelor privind circulația pe drumurile publice, iar bicicliștilor și căruțașilor le-au fost oferite și veste reflectorizante.,, anunță IPJ Olt.
Astfel de activități se vor desfășura și în perioada următoare, și au ca scop prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere în care sunt implicați pietoni, bicicliști sau căruțași, dar și informarea și conștientizarea participanților la trafic cu privire la regulile de circulație pe drumurile publice.