Cum să vă distrați alături de copii?

23

Cum restricțiile legate de pandemie s-au eliminat în primăvara acestui an, ai putea începe să te gândești la câteva activități distractive alături de cei mici!

Una dintre cele mai plăcute activități este teatrul pentru copii. Alege cu atenție spectacolul adecvat de care micuțul să se bucure la maximum și să fie captat de ceea ce se întâmplă pe scenă. De asemenea, ia în considerare ca spectacolul să nu fie prea lung deoarece copiii își vor pierde rapid răbdarea și interesul.

Copilul va trebui să știe și câteva detalii despre personajele principale, așa că fă-i un mic rezumat cu câteva zile înainte sau chiar în ziua spectacolului. Pentru cei mici, cu o vârstă mai fragedă, alege o poveste care să nu conțină prea mulți răufăcători, întrucât cel mic s-ar putea speria ușor de unele vrăjitoare, vârcolaci sau demoni.

O altă activitate distractivă pentru copii este pictatul. Încearcă să amenajezi în curtea exterioară un spațiu de joacă în care să așezi o coală de hârtie imensă, iar timp de câteva ore îi poți învăța pe micuți să își deseneze personajele preferate din serialele animate pe care le urmăresc la televizor.

Copiii își imaginează multe lucruri la vârstele fragede, astfel că poți organiza o petrecere a animalelor de pluș. Dacă pare puțin ciudat la prima idee, procesul e destul de simplu. Știi că micuțul tău are un animal de pluș preferat? Atunci îi poți așeza o măsuță și câteva scăunele, iar el își poate da frâu liber imaginației: să creeze o mică cină pentru personajele din pluș, să pregătească un ceai imaginar sau o mică petrecere.

Inventează jocuri alături de copii. O activitate care să le consume energia micuților este jocul „sapă după comoară”. Cumpără un cufăr unde să ascunzi dulciuri sau alte obiecte care să le stârnească atenția. Ascunde cufărul într-un loc mai ascuns din curte. Creează o mică hartă și apoi dă-le copiilor pentru a începe căutarea. Nu ascunde cufărul într-un ascunziș foarte greu de găsit, fiindcă cei mici s-ar putea plictisi la un moment dat. Cu siguranță această activitate îi va bucura, le va consuma energia și la final se vor bucura de bunătățile pe care le-au găsit în acel cufăr.

Alte jocuri care i-ar încânta pe copii ar fi modelarea cu plastilină sau jocul de-a v-ați ascunselea. Cumpără din magazin un set de plastilină și încearcă alături de micuți să creezi diferite forme, poate chiar personajele lor preferate din desenele animate. Știm, necesită timp, dar timpul petrecut alături de cei mici este foarte important în dezvoltarea lor personală și emoțională.

Totodată, la jocul de-a v-ați ascunselea ai putea să îi ții ocupați timp de câteva ore și să le consumi energia, pentru ca apoi să aibă poftă de mâncare și să doarmă bine în timpul nopții.

Găsești o grămadă de activități utile pe care le poți realiza alături de cei mici, doar să acorzi timpul necesar și să identifici locul cel mai potrivit: acasă sau în oraș. Există multă o paletă largă de idei și opțiuni, așa că decizia îți aparține. Nu uita: copiii merită multă atenție în timp ce se dezvoltă!