Accident MORTAL în afara Slatinei. Victima are 32 de ani

564

Azi-noapte, în jurul orei 00:00,  pe Drumul Național 65 – European 574, în afara municipiului Slatina, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unui tânăr.

În accident a fost implicată o autoutilitară și un pieton, acesta din urmă decedând.
,,Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicată o autoutilitară, condusă de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din județul Argeș, și un pieton, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Slatina. În urma evenimentului rutier, pietonul a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.,, declară Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.