Au fost semnate contractele de execuție pentru încă 7 creșe moderne și eficientizate energetic

70

CNI anunță azi că au fost semnate contractele de execuție pentru încă 7 creșe moderne și eficientizate energetic, a căror finanțare în valoare totală de 99.325.306 lei va fi asigurată prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

În Suceava și Râmnicu Vâlcea va fi construită câte o creșă mare, în Beiuș, Fălticeni și Râmnicu Vâlcea vor fi creșe medii, în timp ce Reșița și Ploiești vor beneficia de câte o creșă mică. Cele 7 creșe li se alătură celorlalte 15 ale căror contracte au fost semnate săptămâna trecută.

Obiectivele sunt incluse în Programul național de construire de creșe, derulat de Compania Națională de Investiții, și vor beneficia de săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative, spațiu de joacă amplu, în aer liber, precum și panouri solare pentru un aport de energie din surse regenerabile.