Potop de căldură, alternat cu furtuni. Cum va fi vremea în următoarea perioadă

124

Valul de aer tropical aduce potopul în România. Meteorologii atrag atenția că ultimele zile din luna iunie se anunţă de foc, iar furtunile mătură majoritatea regiunilor.

Zilele acestea, se înregistrează primul val de căldură al acestui an, cu valori de temperaturi canicule. Valul de aer cald se va menține până în jurul datei de 25 iunie.

Azi, 22 iunie, vremea va fi frumoasă, dar şi călduroasă în orele după-amiezii. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. La noapte, local în sud-vest, vor fi şi descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 25 şi 32 grade Celsius, iar cele minime între 8 şi 20 grade Celsius.

Mâine, 23 iunie, conform ANM, vremea va fi apropiată de normal sub aspect termic şi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice local în sud-vest şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 32 grade Celsius, iar cele minime – între 7 şi 19 grade Celsius.