CAO, apel către consumatori pe timp canicular: Evitați deplasările la casierii și folosiți alte modalități de plată a facturilor!

183

Cum meteorologii anunță vreme caniculară, iar mulți consumatori formează cozi la casieriile Companiei de Apă Olt, aceștia sunt atenționați că riscă să aibă probleme de sănătate și li se amintește că au și alte posibilități de plată a facturilor doar tastând de pe telefonul mobil sau mergând la un punct de plată PayPoint, Payzone sau UN DOI.

Meteorologii avertizează că atmosfera va fi înăbușitoare- indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic. Potrivit specialiştilor, atunci când valoarea indicelui de temperatură și umiditate se situează sub 79 de procente, aerul este respirabil. La peste 79 de unități, starea de disconfort se accentuează, în lipsa hidratării corecte şi a unei alimentaţii sănătoase persoanele la risc pot ajunge inclusiv la spitalizare. Cei mai expuşi sunt astmaticii, cardiacii şi bolnavii cronici, dar afectaţi sunt şi copiii. De asemenea, persoanele supraponderale sau obeze pot avea de suferit.

Pentru ca cei care aleg varianta clasică de a-și plăti facturile la apă și canalizare să nu-și pună sănătatea în pericol, CAO le reamintește că au și alte variante de plată.

Iată care sunt modalitățile de plată, detaliate, care se găsesc și pe factura pe care o primiți, în fiecare lună, de la Compania de Apă Olt:

  • Aplicația CAOmobile care funcționează atât pe telefoane cu sistem de operare Android, putând fi descărcată, gratuit, din Google Play, cât și pe telefoanele mobile cu sistem de operare IOS și poate fi descărcată, gratuit, din AppStore. După instalare, beneficiarii trebuie să creeze un cont nou prin completarea datelor, codului de client și numărului de contract, informații care se găsesc pe ultima factură emisă de Compania de Apă Olt;
  • Prin serviciul de Direct Debit al BCR– Banca Comerciala Romana si BRD-Group Societe Generale;
  • Prin serviciile internet banking BCR– Banca Comerciala Romana si BRD-Group Societe Generale precizind codclient si numar factura;
  • Prin intermediul retelei de Multifuncționale de numerar Non-Stop Banking a BCR– Banca Comerciala Romana obligatoriu cu factura;
  • Prin intermediul retelei de ROBO+MBA BRD-Group Societe Generale;
  • Prin virament bancar in unul din conturile: RO33BRDE290SV14995572900 deschis la BRD Group Societe Generale precizind cod client si numar factura RO28RNCB0200074442340001 deschis la BCR – Banca Comerciala Romana precizind cod client si numar factura;
  • Numerar prin intermediul terminalelor PayPoint, Payzone sau UN-DOI. Clienții trebuie să se prezinte cu factura la orice magazin în care se găsește un astfel de dispozitiv pentru efectuarea plăților.