Acasă National Actualitate Coadă de tiruri de aproape 20 de kilometri la ieșirea din țară,...

Coadă de tiruri de aproape 20 de kilometri la ieșirea din țară, în vama Siret

52

Ieri dimineață, cozile de tiruri pentru ieșirea din țară erau de aproape 20 de kilometri, în vama Siret. Azi după-amiază, timpul de așteptare la Vama Siret era de 900 de minute pentru autocamioane. Pentru intrarea în țară erau deschise 5 artere, iar pentru ieșire, două.

Din cauza comisionarilor vamali și brokerilor care și-au sistat activitatea de Rusalii, atât pe partea românească a vămii Siret, cât și pe cea ucraineană, dar și a unui număr excepțional de tiruri care tranzitează punctul de trecere a frontierei, s-au format cozi uriașe.

Prefectul de Suceava a precizat că în ciuda tuturor eforturilor făcute situația nu a putut fi evitată.

”Din ce am fost informat s-au și suplimentat oamenii la structurile noastre, inclusiv s-au suplimentat oamenii la Rutieră, la Jandarmerie, inclusiv de la ISU și Poliția de Frontieră. Nu au fost sincope din cauza lipsei de personal sau a numărului de fluxuri deschise pe sensul de ieșire din țară”, a menționat Alexandru Moldovan.

 

You cannot copy content of this page