Mâine este ultima zi pentru depunerea Declarației Unice

89

Mâine, 25 mai, este termenul pentru depunerea Declaraţiei Unice (DU) privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212).

Agenția Națională de Administrare Fiscală le reamintește oltenilor că mâine este ultima zi în care mai pot depune Declarația Unică. Aceasta se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal. Declarația se completează și se depune și de către persoanele fizice care nu realizează venituri și care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

,,Reamintim că, atât prin Formularul 230, cât și prin intermediul DU, contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat  pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private. Recomandăm ca Declaraţia unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:  prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV); pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată,, transmite ANAF.

Cei care nu se descurcă la completarea şi depunerea declarației unice pot solicita sprijin apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor – Call – center, la numărul de telefon 031.403.91.60 ori prin e-mail, accesând Formularul de contact disponibil pe portal  https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul Spațiul Privat Virtual.m În plus, pe pagina de Facebook a ANAF și pe canalul de Youtube sunt publicate materiale video referitoare la descărcarea, completarea și depunerea DU. Alte informații detaliate despre Declarația Unică pot fi accesate la următorul link –  https://static.anaf.ro/static/10/SPV/info_spv.htm