Proiecte de 3,37 milioane euro depuse pe PNRR pentru dezvoltarea orașului Scornicești

130

Pas cu pas, orașul Scornicești se schimbă în bine, dă asigurări edilul Daniel Tudor. Primarul a prezentat proiectele depuse pe PNRR, investițiile în dezvoltarea urbei de pe Plapcea ridicându-se la 3,7 milioane euro.

Nouă proiecte a depus Primăria Scornicești pentru accesarea de fonduri prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ (PNRR), obiective axate pe COMPONENTA 10 – Fondul local, iar un altul este pregătit pentru a fi depus. Primarul Daniel Tudor a prezentat locuitorilor lista investițiilor pe care speră să le implementeze în urbe și localitățile componente. Totalul fondurilor  accesate se ridică la  3.371.440 euro .

Proiectele orașului Scornicești pe PNRR sunt:

  1. plan urbanistic general – format GIS – 104.000 euro
  2. plan urbanistic zonal (PUZ) – format gis  – 70.000 euro.
  3. stații de încărcare vehicule electrice și hibrid (6 buc) – 150.000 euro
  4. reabilitare moderată la Școala cu clasele I-VIII Mărgineni Slobozia  – 248.600 euro
  5. reabilitarea moderată la Școala cu clasele I-VIII Jitaru  – 641.960 euro
  6. reabilitarea moderată la Școala cu clasele I-VIII Bircii  – 201.080 euro
  7. reabilitarea moderată la Școala cu clasele I- IV Chițeasca  – 90.640 euro
  8. reabilitarea moderată la Liceul Tehnologic Constantin Brâncoveanu – 1.483.680 euro
  9. reabilitarea moderată la clădire fost sediu Consiliul Local Scornicești  – 381.480 euro
  •  proiect aflat în pregătire: modernizarea și extinderea sistemului de supraveghere video a spațiului public în orașul Scornicești, în valoare de 142.375 euro.

,,Pas cu pas, cu fiecare proiect depus și finalizat, Scorniceștiul se schimbă și vă asigur că în cel mai scurt timp va căpăta strălucirea și frumusețea pe care le merită!,, declară edilul Tudor.