Razia în trafic s-a soldat în Olt cu 687 de amenzi, 70 permise reținute și 18 dosare penale

343

Au făcut prăpăd polițiștii olteni în acest week-end în rândul șoferilor care au circulat pe drumurile Oltului. Sute de conducători auto s-au ales cu amenzi, iar 70 dintre ei au rămas pietoni.

Acțiunea polițiștilor olteni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră desfășurată în perioada 13 – 15 mai s-a soldat cu depistarea a sute de conducători auto care încalcă prevederile legale privind legislația în vigoare.

,,În cadrul activităților, polițiștii au aplicat 687 de sancţiuni contravenţionale, persoanelor care au încălcat prevederile legale privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 134.950 de lei.  Totodată, pentru abaterile constatate, au fost reținute 70 de permise de conducere, dintre care 26 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 19 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise și 25 pentru alte abateri. Au mai fost reținute 19 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.,, declară Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Nu puțini au fost aceia care s-au ales chiar cu dosare penale. Polițiștii au constatat 18 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care șapte pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, șase pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (cu o alcoolemie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) și 5 alte infracțiuni la regimul rutier.