Oltul, a treia alocare pe țară pentru rețelele de gaze prin Anghel Saligny

649

Ministerul Dezvoltării a anunțat repartizarea celor 7,5 miliarde de lei din Programul ”Anghel Saligny” pentru rețelele de distribuție a gazelor naturale. Județul Olt a primit cea de-a treia alocare la nivel național.

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila a anunțat că au fost finalizate repartizările pe județe ale fondurilor disponibile prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny” pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale. ”70% dintre localitățile din România nu sunt racordate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale. Trebuie să asigurăm serviciile publice de bază în cât mai multe localități, acesta a fost motivul pentru care Guvernul a creat Programul de investiții <<Anghel Saligny>>, prin care vom racorda gospodăriile la rețeaua de apă, canalizare, gaze și vom reabilita drumuri.”, a declarat ministrul.

Criteriile de selectare care au fost luate în considerare la alocarea sumelor au fost numărul de unități administrativ-teritoriale dintr-un județ, numărul de locuitori, ponderea localităților (UAT) unde gospodăriile nu sunt racordate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale și impozitul pe venit colectat.

Județul Olt a primit 229.796.700 lei, aceasta fiind cea de-a treia alocare, după Suceava și Teleorman.

Lista pe județe a sumelor alocate poate fi consultată aici: https://bit.ly/3yay842

Reamintim că pentru proiectele de investiții în drumuri, apă și canalizare, Oltul a primit 1,6 miliarde lei, a doua alocare, după Suceava:

Oltul, a doua alocare pe țară pentru proiectele prin programul de investiții Anghel Saligny | Realitatea Oltului