Senatorul Siminica Mirea cere eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

47

Senatorul de Olt Siminica Mirea anunță că  Partidul Social Democrat nu se dezice și nu își schimbă opțiunea în privința pensiilor speciale ale parlamentarilor și invită totodată și colegii din alte partide să susțină acest demers. Acțiunea social-democraților vine după ce CCR a declarat neconstituțională eliminarea acestor drepturi pentru senatori și deputați.

,,Alături de colegii mei social-democrați, vom depune în Parlament un nou proiect de lege care vizează desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Vor fi luate în considerare toate obiecțiile CCR, iar proiectul legislativ va fi redactat, urmărind procedurile legislative, astfel încât exigențele Curții Constituționale să fie respectate.

 Vom îndeplini toate cerințele CCR pentru ca legea să devină funcțională, iar scopul principal să fie atins: eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

 Invităm, de asemenea, toate celelalte partide să susțină această inițiativă, evitând experimentele a căror singură virtute este, fără dar și poate, populismul.,, anunță Siminica Mirea, senator de Olt.

7 foști parlamentari de Olt au cerut în instanță acordarea pensiilor speciale, după ce acest drept a fost eliminat anul trecut.

CCR: Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, neconstituțională. 7 foști parlamentari de Olt vor primi banii înapoi pe ultimele 15 luni