Începe prohibiția generală. IJJ Olt: Contravaloarea amenzilor NU compensează cu valoarea peștelui prins!

393

Începând de mâine, pescuitul este interzis. Timp de două luni, pescarii trebuie să stea departe de ape pentru a proteja resursa piscicolă în perioada de reproducere şi cea imediat următoare. Jandarmii olteni îi atenționează pe pescari că riscă amenzi și dosare penale dacă sunt prinși la braconaj.

Prohibiţia generală a pescuitului începe mâine, 7 aprilie, şi va dura 60 de zile în apele interioare din România, în timp ce prohibiţia pescuitului în apele de frontieră va debuta pe data de 24 aprilie şi va dura 45 de zile. Pescuitul recreativ poate fi practicat doar pe apele si balțile de pescuit private.

Inspectoratul Județean de Jandarmi Olt a lansat o atenționare pentru cei care nu post sta departe de apă în această perioadă.

,,Refacerea biologică a resurselor acvatice vii este importantă și pentru dvs. Contravaloarea amenzilor NU compensează cu valoarea peștelui prins. Vă reamintim că prohibiția generală începe din 9 aprilie până la 7 iunie inclusiv, conform Ordinului nr. 57/675/2022 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2022.,, a transmis IJJ Olt.

Restricția se aplică tuturor speciilor de pești.

Pe specii, prohibiția la șalău și biban este în perioada 20 martie – 7 iunie (72 zile). Prohibiția la păstrăv mai este în perioada 1 octombrie 2022 – 31 martie 2023 pentru speciile de păstrăv indigen, curcubeu și fântânel, pescuitul păstrăvului de mare fiind interzis pe tot timpul anului. Perioadele de prohibiție la scrumbie variază de la un sector al Dunării la altul. Prohibiția la calcan este în intervalul 15 aprilie -15 iunie.

Este interzis pe tot cursul anului pescuitul următoarelor specii de pești: pietrarul, fusarul, ghiborțul de râu, cernușca, șalăul vărgat, aspretele, pecarina, guvidul de Razelm, zglăvoaca răsăriteană, lostrița, mihalțul, caracuda, coregonul, lipanul, păstrăvul de mare și sturionii.

Pescuitul recreativ în perioada de prohibiţie sau în zonele protejate este contravenţie și se sancționează cu amendă de la 600 lei la 1000 lei şi cu reţinerea şi suspendarea pe o perioadă de 90 de zile a permisului sau autorizaţiei de pescuit. Pescuitul comercial în perioada de prohibiţie constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 6.000 lei la 10.000 lei şi interzicerea dreptului de a pescui între 1 şi 3 ani.