Strada Pitești, supralărgită la două benzi pe sens de la parcarea ALRO și până la ieșirea din Slatina

208

Primăria Slatina va investi 5,4 milioane de lei  pentru a fluidiza traficul de pe una dintre cele mai aglomerate străzi ale municipiului. Strada Pitești va fi supralărgită la două benzi în zona parcare Alro- intrare cartier Satu Nou- ieșire municipiu,  suprafața cuprinsă în reabilitare carosabil, trotuare și tot ce ține de infrastructură fiind de 800ml.

Având în vedere faptul că strada Pitești asigură tranzitul prin localitate și este prevăzută cu 2 benzi pe sens doar până la intrarea în parcarea SC Alro SA, iar din acest punct până la ieșirea din municipiu există doar o bandă pe sens, lucru ce împiedică buna fluidizare a traficului în condițiile în care valorile acestuia cresc de la an la an, administrația municipiului Slatina va realiza lucrări de supralărgire.

Investiția, care se ridică la 5.403.651,46 lei fără T.V.A. și va trebui finalizată în termen de 12 luni, va ajuta și la asigurarea accesului dinspre municipiu către cartierul Satul Nou, în prezent din ce in ce mai dificilă întrucât există doar o bandă pe sens, iar numărul vehiculelor care intra/ies din acest cartier a crescut considerabil. Lucrările de supralărgire revin în sarcina Direcției Administrarea Străzilor și Iluminatului Public.

În această perioadă, pe strada Pitești se află în execuție lucrări de reabilitare a carosabilului și trotuarelor.