Social-democrații vor planta mâine 2000 de puieți de salcâm în zona Sărăcești

89

O jumătate de hectar de teren va fi împădurită mâine, lângă Slatina, de către social-democrați. Va lua ființă o adevărată pădure, ce va completa centura verde a municipiului, o resursă naturală importantă cu rol în combaterea efectelor schimbărilor climatice, reducerea poluării aerului, mărirea suprafețelor de spațiu verde.

Considerând că pădurile joacă un rol foarte important atât în viața oamenilor cât și în păstrarea echilibrului în natură, social-democrații olteni se alătură acțiunii ample derulate de către PSD la nivel național dedicate Lunii Pădurii, de plantare a 500.000 de puieți în toată țara. Acțiunea oltenilor se va derula în apropierea Slatinei.

,,Sâmbătă, 2 aprilie a.c., începând cu ora 10:00, peste 100 de social democrați olteni, de toate vârstele, vor participa la o acțiune ecologică importantă de împădurire a 0,5 ha din Slatina. Desfășurată sub sloganul ”#PSD_pentru_o_Românie_Verde”, acțiunea presupune plantarea a 2000 de puieți de salcâm, în imediata apropiere a adăpostului de câini de la Sărăcești.,, a anunțat PSD Olt.