Directoare de spital, audiată. Ar fi obținut postul cu diplomă falsă

1000

Directorul administrativ al Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare și consilier județean PMP, a fost dusă la audieri și, cel mai probabil, va fi reținută. În urmă cu puțin timp, procurori si polițiști maramureșeni au descins la Spitalul Județean de Urgenta din Baia Mare, ridicând mai multe documente pe care le consideră edificatoare în dosar.

Mihaela Simona Cremene în vârstă de 50 de ani, directorul administrativ al Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare și consilier județean PMP, a fost dusă la audieri pentru că ar fi obținut postul cu diplomă falsă.

De profesie economist, era președinta Sindicatului TESA din Spitalul Județean si vicepreședinte al Sindicatului SANITAS. De asemenea, ocupa funcția politică de președinte a Organizației de femei a PMP Maramureș și vicepreședinte PMP Baia Mare. Dosarul Parchetului se referă la faptul că directorul administrativ al Spitalului și-ar fi dobândit funcția în urma unor documente false, cu ajutorul a doua persoane (un alt angajat al Spitalului si un profesor universitar).

Ea a devenit directorul administrativ al Spitalului Județean din Baia Mare in noiembrie 2018, când, în mandatul de manager al Sorinei Pintea, au fost contopite doua servicii, Tehnic si Administrativ (ultimul fiind condus de Cremene din anul 2008, care a devenit din șef serviciu, director).

Cremene, care s-a înscris în PMP în august 2020, a acces în forul deliberativ al județului în octombrie 2020, de pe lista de supleanți a PMP Maramureș (a fost pe locul 7 pe lista de consilieri județeni a PMP), înlocuindu-l pe titularul Cornel Varga (PMP), care a renunțat la mandatul de consilier județean pentru cel de consilier municipal în Baia Mare, făcea parte din comisiile pentru Sănătate și pentru Muncă, Solidaritate Socială, Familie și Asistență Socială.

De asemenea, ea era președinta Comisiei de vânzare a spațiilor medicale din patrimoniul județului și membră în Consiliul de Administraţie al Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și membru supleant în Consiliul de Administrație al Spitalului de Boli Infecțioase din Baia Mare.

În Raportul de activitate pe anul 2021 (primul an de mandat de consilier județean), Cremene a încheiat cu fraza: “Principiile care au stat la baza activității mele au fost și vor rămâne respectarea legalității, transparența, obiectivitatea, seriozitatea, pentru a putea reprezenta toate categoriile sociale din județ”.