Oltenii care doresc să vină în sprijinul femeilor și copiilor ucraineni fugiți din calea războiului pot face donații constând în produse de strictă necesitate la fiecare biserică din județ. Campania umanitară ,,Sprijin pentru refugiații din Ucraina,, derulată de către Episcopia Slatinei și Romanaților durează până pe data de 28 martie. Până acum, au fost trimise două transporturi.
Centrul de zi al Episcopiei Slatinei și Romanaților și Liga Tinerilor Ortodocși Români- filiala Olt organizează la toate parohiile din județ o campanie umanitară destinată refugiaților ucrainenei. Fiecare creștin care dorește să ajute acești oameni greu încercați, izgonii din casele lor de război, pot dona produse la bisericile din apropiere.
Aceasta nu este singura campanie derulată de către slujitorii Domnului. Episcopia Slatinei și Romanaților și Protoieria Caracal au săit și până acum în ajutorul refugiaților din Ucraina.
,,Acestei campanii s-au alăturat preoți, credincioși și diferiți sponsori care, în doar câteva ore au reușit să strângă aprox. 3,5 tone de ajutoare în valoare de 60.000 lei, din care 10.000 lei reprezintă contribuția Episcopiei. Transportul a fost asigurat în ziua de 1 martie a.c. de către preoții Cosmin Stae și Marius Dinu-Anescu din Caracal care, cu ajutorul reprezentanților Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, au reușit să distribuie ajutoarele în zona de conflict de lângă orașul Cernăuți. Dat fiind faptul că această invazie militară încă nu dă semne de încetare, iar nevoile populației ucrainiene se acutizează pe zi ce trece, Protoieria Caracal, sub coordonarea Pr. Protoiereu Ionuț Coconu, v organiza un nou transport de produse de primă necesitate, de 5,5 tone, pentru ziua de joi, 3 martie a.c..,, a transmis Episcopia.